Se-ncruntă stelele, privind din constelaţii Prin norii răzleţiţi de aripe de înger, Se-ndreaptă Ursele spre ceruri, cu damnaţii, La aspre judecăţi, cu sabie şi fulger. Dar ei, ce-au pătimit în viaţa lor prea scurtă, De dincolo de nori, stârnesc ilaritate, Dorind să facă haz de moarte şi de soartă, Privirea lor râzândă, din veşnicii răzbate. Răboajele trăirii cuprinse în cuvinte, Stau pe troiţe-albastre, ca nişte mărturii A drumului parcurs de la botez la cripte, Şi râd prin vorbe-nfipte, în hâtre-alegorii. Se-adună la morminte elfii şi dracii goi Dansând pe crucile, cu fantezie scrise, Din firele de iarbă, privesc uimiţi moroi La încântarea mută a spiritelor stinse. Pe-aleile înguste, noi umbre se hlizesc, Râvnind aplauze de dincolo de viaţă, Cu duhurile albe pe rând se-nveselesc, Şi-adorm târziu, în lumea lor nevorbăreţă. Şi-a pus cerul azurul pe crucile de lemn Sa-nveselit în taină până şi suferinţa, De strajă stau inscripţii cu aerul solemn În cimitirul veseliei din Săpânţa.
sâmbătă, 31 mai 2025