Trimit acum colindul meu departe ca un ecou al unei mari minuni, să vă deschidă gândul ca o carte ce-nșiruie prin litere cărbuni. Colindul meu e semn de libertate al unei Lumi ce arde pentru noi, născută într-un staul pe-nserate Lumina Ei e astăzi doar gunoi? A banului lucire ne cuprinde și totul se reduce la un cont. Trăim doar pentru apă și merinde, tratăm credința noastră cu afront. Cum am pierdut a sufletului pală? Când am schimbat credința pe arginți? Cine ne-a ”uns” cu-a bogăției smoală Și ne-a lăsat, pe toți, fără de sfinți? Răspunsul este, astăzi, mult prea simplu Se regăsește din păcate-n noi: Ne-am rătăcit în scurtul nost’ periplu’ Suntem mult prea bolnavi, … că suntem goi. Colindul meu e azi ecografie Și ne arată că suntem prea… jos, Dar ne indică pâlpâirea vie Ce arde prin credința în Cristos. Credința azi ne-arată izbăvirea, e corolar al unui pact sublim: când de Crăciun ni s-a nascut Iubirea, am învățat să știm ce să dorim. Colindul meu e un îndemn la viață: Noi să urcăm pe trepte, către sfinți! Să nu ne transformăm într-o paiață ce-n teatrul vieții calcă pe credinți! Colindul meu, în prag de Sărbătoare, nu vă aduce brazi, cadouri mii, nu este un îndemn la desfătare slăvind licoarea bahică din vii. Colindul meu e gând și e credință, e un îndemn spre viața de urmat: lasând în urma neagra neputință, eliberăm un crez, prea des stigmat. Colindul meu e mulțumirea vie că astăzi sunt creștin, sărbătoresc o naștere a unui Domn, solie a tot ce simt în crez Dumnezeiesc.
sâmbătă, 31 mai 2025