Nu ştiu cum am ajuns iar pe câmpul minat al copilăriei Iarba-i până la genunchi şi creşte în continuare Cărţile sunt jucăriile mele preferate Mă joc numai cu tine dragoste Partidele noastre durează de-o viaţă Aşa că înţeleg foarte bine De ce ura mă invidiază şi ea tot din copilărie Însă nu mă plâng decât în versuri Dacă se poate albe În afara foilor pe care scriu n-am mai văzut zăpadă din mileniul trecut Insomnia îmi dă deşteptarea În fiecare dimineaţă semnează condica de prezenţă înaintea mea Şi azi stăm la rând După mine urmează Dumnezeu Şi cum mai am totuşi un dram de politeţe trec între Dumnezeu şi moarte poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II
sâmbătă, 31 mai 2025