Rondel pentru un sat
sâmbătă, 31 mai 2025
RONDEL PENTRU UN SAT

E satul copilăriei mele,
sătucul dintre două lacuri,
dragi amintiri, frumoase locuri,
pline de viaţă şi farmec în ele.

În curţi şi pe prăfuitele drumuri,
copiii se zbenguiau cu cetele,
în satul copilăriei mele,
sătucul dintre lacuri.

C-un lac a cărui sare o adoram,
uscată sub picioare ne trosnea,
şi altul cu apă dulce, stuf pe ea;
deşi micuţe, în ele ne scăldăm.

E satul copilăriei mele,
sătucul dintre lacuri.

Alexandrina Spânu - SPERANȚE