Se-anină țurțurii de calendar Și ultima sa filă stă să cearnă Omăt, când caii crivățului, iar, Mușcă zăbala, nechezând a iarnă. O fi zăpadă și prin alte țări, La fel de rece și de…luminoasă, Dar scârțâitul ei nu-i nicăieri Cum este al omătului de-acasă. Până și zurgălăii de la cai, Și lemnul când, mușcat de ger, trosnește, Sună la noi, pe-acest picior de plai, Ca nicăieri în lume: românește! Dar decât toate astea mai presus , Chiar steaua magilor, ce luminează La sărbătoarea Pruncului Isus, Tot românește ne îmbrățișează. Căci chiar dacă Pruncul sărbătorit Prin Naștere pământu-ntreg cuprinde, Niciunde nu-i mai călduros primit Ca-n țara ce grăiește prin colinde. Veniți români acasă de Crăciun, Acel „acasă” care se cunoaște Prin „mai frumos”, „mai luminos”, „mai bun”, Și toți să colindăm „Cristos se naște…” Simion Felix Marțian
sâmbătă, 31 mai 2025