Criticul negru Azi în mintea mea apare O obsesie ciudată Speriat îi zăresc chipul Şi îl simt după miros Cu o spadă rece-n mână Şi cu faţa borcănată Peste cartea mea soseşte Acel Critic fioros. Cum se poate aşa ceva, Să fiu altoit într-una? Să mă facă el lăută Care cântă seara-n sat? E gelos pe cât se pare Că mă întâlnesc cu luna Şi-ar dori-o el, nătângul, Critic rău cu chip uscat. Într-o seară caldă, vie, Când trosnea nuca tăcerii În miresmele iubirii Coborâte peste tei, Mă îmbrăţişam cu luna În ograda lină a verii, Pe când el ocheade tandre Arunca la sânii ei. Şi de atunci veninu-şi pune Peste ramura de stea Unde lira mea doineşte Printre flori de liliac. Îl urăsc cu grea măsură Cum ura bunica mea Pe tăicuţa, la culcare, Când puţea a basamac. El, cu ochii de cărbune, Mă priveşte o clipită Parcă ar vrea să mă atace Ca şi fulgerul nebun. Faţa-i rece, scorojită, Când o vezi aşa uimită Pare-n pragul hibernării Veche aşchie de prun. Mă priveşte cu-ndurare, Şi c-o milă nepoftită. Ce şaşiu este sărmanul... Ochii mei coboară acu Căutând o rangă groasă Într-o clipă negândită Să îl sorcovesc pe diavol C-un potop vioi de NU! Peste gânduri se roteşte Roşul corb al răzbunării Ce mă îndeamnă cu ocară Ranga să i-o zvârl în cap, Să-l strivesc ca pe moluscă Şi să-l ard cu lumânarea Cum ardea bunica, toamna, Şoricelul din dulap* Nu mai pot s-o ţin în hamuri, Furia mi se dilată, Pare o coardă ce vibrează Ca o scoică la deochi, Ridicând ranga la ceruri Îl lovesc c-o sete lată: Şi un izvoraş de sânge... Mi se scurge dintre ochi. 02.07.2015 * toamna era invazie de şoricei, veneau la recoltele adunate. Ca să nu mai intre în casă şoriceii, bunica prindea unul prin dulap şi-l ardea, astfel încât mirosul emanat de şoricelul ars să oprească invazia de şoricei în casă. Pisică nu aveam. Am avut una dar s-a încurcat cu un motan roşcat al unui vecin şi de atunci... nu mai ştiu nimic de ea.
sâmbătă, 31 mai 2025