Plâng cu frunze ruginii Și mă trec gânduri pustii Căci e toamnă-n viața mea Și e crucea tot mai grea. Îmi rămân crengile goale Iar pe jos e tot mai moale, Lacrimi galbene, roșcate, Se scufundă-n pământ toate. Miros de pământ cu frunze... Fac din dureri metereze Pentru a duce crucea dată De Cel ce a dus-o odată. În pământul plin de lacrimi Rădăcinile-mi sunt patimi, Crengile spre cer se înalță Într-o rugă, cer povață Cum să duc până la capăt Crucea cea grea, fără freamăt.
sâmbătă, 31 mai 2025