Cui prodest?

Cui prodest?
...
De ce-o fi individul, bolnav de-nchipuire,
Dorind s-arate lumii că-i mai deosebit,
Din lauda de sine el făurindu-și fire,
Purtându-se de parcă e nemaipomenit?
...
Zbătându-se în viață să iasă-n evidență,
Deși-n folosul lumii, n-are nimic de spus,
Cum de nu-și vede el mărunta existență
Și față de ceilalți, se crede mai presus?
....
Ce-l orbește oare în trecerea-i prin viață,
Și ce motive-l mână spre laude deșarte
Ce nu vor putea spre alte zări să-l poarte,
Da-l fac s-arate lumii făptura lui măreață?
...
De ce-or vrea măreție atâția oameni mici,
Când însuși Dumnezeu în lume a fost modest?
Oare ce mână-n lume turma de măscărici?
Dorința de mărire? Și viața lor cui prodest?!