Cursivitate

Sã pendulezi în lume între alb şi negru,
sã te gãseşti neîncetat,
centrifugal, 
între pustiul de a fi
şi muntele de a fi,
între cãmila ce ascunde tot deşertul în cocoaşã
sau vulturul ce poartã, 
neştiut, pe aripi, toatã zarea,
aceasta este drama eternei sfâşieri.

Sã laşi în urmã, zi de zi,
clipe în agonie,
chipuri ce nu mai sunt în pas cu vremurile,
sã vezi oglinda vieţii tale
în lucruri strãine de esenţa ta,
aceasta este drama eternei fragmentãri
şi a eternei înstrãinãri.

S-arunci de-a valma
în suflet şi în poezie
obiecte, gesturi,
mimetisme goale,
forme greoaie şi alambicate,
pentru cã îţi repugnã
cursivitatea, simplitatea,
iubirea, zborul,
creîndu-ţi astfel iluzia sincronicitãţii,
aceasta este drama eternei rãtãciri.

Prefer sã fiu cursivã ca apa,
sã oglindesc în valurile mele
norii,
şi aurorele trandafirii,
cerul cu stele,
şi luna cu doruri şi iubiri înãlţãtoare.
Mi-e dor sã pot plana cu-aripi de vultur 
şi ochi pãtrunzãtori
deasupra lumii şi a timpului,
sã pot sã reînviu şi sã unesc în poezie
clipele şi oamenii ce-au existat,
fragmentele de timp ale-omenirii
care-au agonizat şi au murit în pustiul
pe care,
în mod atât de eronat,
toţi îl numesc trecut, 
sã pot reface cursul firesc
al vieţii
de la esenţe pânã în prezent.

Aceasta este 
simplitatea şi cursivitatea mea.