Se scaldă timpul nostru-n fantezie, Oripilând secunda ce-a trecut. Iubirea mea (din fragedă pruncie), A vrut ca tu s-o fi recunoscut. ”- Deschide-ți inima frumoasă fată!”, (zeul iubirii să pătrundă-n ea). Căci multă vreme tu încarcerată, Ai stat chiar când dorința te-mbia. Dă-mi voie să-ți admir eu simplitatea, (orgoliul tău nemăsurat să-l uit). Căci vine-o vreme când necesitatea, Pe noi ne va-ntreaba cât am iubit. Atunci vom refula din gânduri șterse, Ascunse într-un colț al minții noastre. Iar vorbe ce au fost cândva perverse, Le vom goni spre zările albastre!. ”- Împarte frumusețea ta divină!”, La muritori ce îți sărută umbră. Dar să o-mparți ca lor să le convină, Când viața li se pare că e sumbră. Primește-mă în gândul tău curat, ”- În vise mă primește și mă iartă!”. Să fiu iubirii tale încercat, Cuvânt ce-a fost cândva de ... contrabandă. Brăila, octombrie 2017
sâmbătă, 31 mai 2025