Dâre de zâmbet în dimineţi de cuvânt

Opriţi ninsorile
sub câteva felii
de cer.
Prea multe cărări
amuţite-n zăpadă
se tânguie de dorul 
unor urme de paşi...

Daţi soarele mai tare,
pe câteva chipuri
şi mijiţi ochii,
să nu orbiţi 
fericirea unor iubiri
sleite de tăceri 
fără umbră…

Vorbiţi mai puţin
despre voi şi oasele 
durerilor voastre,
şi mai ales nu frângeţi 
lumina.
Lăsaţi luna să ne vadă
cuvintele,
ce încă mai au de zâmbit...