De ce bat clopotele sfintei mânăstiri

De ce bat clopotele sfintei mânăstiri

De ce bat clopotele sfintei mânăstiri?
Dangătul lor albastru sună trist,
A Voroneţ, albastru şi artist
Ce-a zugrăvit cohorte de martiri

Lipiţi de ziduri, parcă ruşinaţi
De bocetele lumii de aici,
De lacrima mulţimii de calici
Cu foamea şi cu setea resemnaţi.

Când zeii dacilor au fost pierduţi
Ne-am creştinat cu inima deschisă
Târând precum Cristos pe drum de clisă
O cruce mare pentru cei desculţi.

Ne botezăm copii întru Domnul,
Dar în Iordan noi pescuim iordane
Şi ignorăm mesajul din icoane
Visând ciolane până vine somnul.

Şi ce-i mai bun pe lume ca ciolanul
Când el îţi dă putere să loveşti?
De foame n-ai putere să iubeşti
Doar spiritul, când domnitor e banul.

Un raft de cărţi e un decor sordid
Dintr-un serial de fiecare zi.
Uităm rapid ce-nseamnă a citi
Când optimismul nu mai e Candid.

E biblioteca locul de pierzanie
Iar cluburile loc de introspecţie
Şi pentru cine e această lecţie?
Oricum nu ştim ce-nseamnă o litanie.

De ce bat clopotele sfintei mănăstiri
Şi sună trist albastrul Voroneţ?
Pare strivit poporul meu măreţ,
Am îngropat şi ultimii martiri

În biblioteca marilor pierduţi.
Şi-atunci de ce suntem atât de muţi?

(Lutul primar s-a risipit în „luţi”!)