De-ai fi tu aceea care, să-mi răpească inima, Cu o simplă sărutare, să-mi stârnească patima !... Patimă nimicitoare, ce mă poartă-n prag de moarte, Când te văd nepăsătoare, visele vor să mă poarte, Către negre lungi coșmare, somnul ce mi-l tulbură, Idei – râu în estuare, moarte-n mări de purpură !... Însă tu nu ești aprope-mi, nici cu gândul , nici cu fapta, Îmi voi îneca amarul, scriind versuri despre alta, Mai mlădie, mai sprințară, decât tu ai fost vreodată... Și în suflet să-mi răsară, dragostea adevărată ! O voi întâlni aievea – uite-o,... e chiar ea aleasa ! Mă cunoaște dintr-o mie, mă poftește să-i văd casa. Și părinții mi-i prezintă, frați, surori și alte rude... Ne-om căsători cu țintă-n, vara care stă să-asude. Tu rămâi dar sănătoasă, inimă de piatră seacă... Și-o statuie-n sentimente, ar putea să te întreacă !
sâmbătă, 31 mai 2025