Frunze albe frunze negre foi albe foi îngălbenite de foamea cuvintelor insomnie în alb-negru cuvântul ca decor beţia culorilor inducând beţia simţurilor implozia materiei implozia eului Toţi scriem nimeni nu mai citeşte analfabeţi sufleteşte frumuseţea nu mai vrea să intre în cuvinte tăcerea nu mai are niciun rost omul bun întârzie să apară omul rău e pretutindeni omul negru şi el hălăduieşte între două nopţi noaptea trecutului şi noaptea viitorului frunze negre foi albe foi negre frunze albe da prietene atmosfera bacoviană a închinat steagul odată cu Bacovia Dumnezeu să-i ierte Costel Zăgan, ELEGII BACOVIENE