Destin de alb

Destin de alb

Când iarna asta lungă se va porni, să ştii
Voi fi în fulgii serii să mă aştern sub Lună,
Voi fi ninsoare-n iazul, din ochii tăi lagună
Şi glas atins de nea, printre nămeţi să-ţi spună,
Că-n iarna asta lungă gheţarul tău voi fi.

Mă voi opri din nins la poale-ţi de privire,
Din paşii fără urme voi troieni caleşti
Voi încălzi cu gânduri un ceai să nu răceşti
Voi depăna poveşti, să nu te rătăceşti,
Şi-ţi voi fi călăuză prin fulgi de amintire.

Voi ninge iar pe suflet cu mângâieri de soare
Să-ţi fie caldă clipa sub valul alb de nori;
Să te gândeşti la mine gândindu-te că zbori,
Deasupra aurorei, unde ne tac ninsori,
Să simţi nemărginirea, iar eu să-ţi ning hotare.

Când iarna cea prelungă va fi veşmânt de ger
Steluţe îţi voi cerne, să-ţi fiu senin prin ceaţă,
Voi ninge fără nori şi fără flori de gheaţă,
Cu stele înflorate te voi trezi la viaţă
Să-ţi aminteşti că fulgii din ochii mei te cer.

Voi fi ochii ferestrei, ţesând perdea pe vis
Prinzând  la nasturi iarna să-ţi ning zăpezi în gând…
Să stăm tăcuţi la masa tăcerilor,  arzând
În albii stropi de nea ce cad gheţari pe rând,
Nevămuiţi de iarna ce-n tremur ne-a închis.

Voi şti să te îmbrac cu rochii de cuvinte
Să-ţi trec prin păr omătul căzut din cerul vers
Să te rescriu poem, cu nea din Univers
Să-ţi prind la glezne rime, să te ajut la mers
Şi-apoi să te recit, să mi te ning în minte.

În iarna asta ninsă ce-a-ngândurat o stea
Voi fi destin de alb pe lacrimi de destine,
Cât ger s-ar întâmpla, mă voi topi spre tine,
Te voi înconjura, cu geruri moi şi fine
Să-mi fii cristal de gheaţă, iar eu un fulg de nea.

15.01.2016