DIHAM

DIHAM

Când soarele coboară la Diham,
Pe creste e o aură de foc.
Acolo, timpul nostru stă în loc,
De-acolo amintiri încă mai am!

Iubiri nebune, verdele de cetini,
Poteci pe care le-am bătut cândva
Se pierd în nori şi merg la câte-o stea
Unde-au urcat atâţia dintre prieteni!

Vor fi mereu aceiaşi oameni buni
Cei ce iubesc Dihamul pe-nserat.
Când mergi pe munţi trăieşti cu-adevărat,
Trăieşti intens în proprii dimensiuni.

E şirul tot mai mic dar încă este
Format din noi, din cei de altadat’.
Cumva, aceiaşi vrajă ne-a legat.
A fost frumos să scriem o poveste!

Frumoşii mei cu vieţile în spate
Aşteaptă munţii să vă simtă pasul,
Aşteaptă codrii să v-audă glasul,
Dihamul vă aşteaptă pe-nserate.

Am scris poveşti dar sunt adevărate.