Din abisul singurataţii S-a nascut o umbra Îţi ia iubitule, locul Căci ai plecat, nu-ţi dau de urmă. În ficare zi umbra creşte, Se transformă Ia infaţisare de monstru. Devine - diformă. Eu ma înfior şi caut În ochi-i un pic de îngaduinţă Să mă lase să traiesc O rog cu staruintă. Dar corpul şi mintea mea Încep a simţi acut Cum frica, singuratatea Mă atacă, încerc să-mi fac un scut... Mă apar, lupt cu toate Cu toţi, cu lumea, eu Cad, însa parasită Chiar şi de Dumnezeu. Fiinţa-mi atunci goală Ca o carcasă veche Aruncată, pe marginea de drum Stă fară de pereche. Şi trecatori grabiţi O privesc, o studiază, Râd, o jignesc, o bat… …o torturează. Din abisul singurataţii, strig, Nimeni nu mă salvează! Doar disperarea Mă îmbraţişează.
sâmbătă, 31 mai 2025