niciun simptom şi nicio durere căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră liniştea imortalizează tot ceea ce am fost ca un orb îmi pipăi cicatricea şi mă strig încet nu-mi răspunde nimeni mai strig o dată şi încă o dată din când în când îmi privesc neputinţa ca pe o clonă de lut orbul din mine se roagă lui Dumnezeu o furtună de cuvinte nerostite se înalţă înspre cer iedera îmi acoperă văzul printre jaluzele o margine de soare îmi loveşte obrazul mă încumet să mă târăsc într-un colţ de sub umbra lămpii un ticăit de ceas îmi tulbură tăcerea e ultima insultă pe azi o, doamne! am lacrimi pe suflet şi sunt trist mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine ca să-mi pot pregăti sufletul...
sâmbătă, 31 mai 2025