Din nou, iarnă

Te mai suport o dată, iarnă, 
vestită de un sol fatal 
cu fulgi sonori pierduți în goană 
de un pendul universal, 
cu vechi colinde scrise-n suflet 
de azi uitații moși-strămoși, 
cu pașii obosiți de umblet 
ai zurgălăilor voioși, 
cu toată-ntinderea pustie 
a câmpurilor adormite 
sub alba zbatere târzie 
a poeziei din cuvinte, 
cu ochii-ntrebători ai mamei 
dintr-un album îngălbenit, 
cu lacrima pe crucea tatei 
sub care doarme ostenit 
de-atâta viscol și zăpadă 
ce-au poposit pe tâmpla grea… 

Noi ani încep din nori să cadă, 
aceasta este iarna mea.

adina v.

30.12.2020