Am învăţat să arătăm frumuseţea fluturilor înfigându-le câte un bold în cap. Am învăţat să împăiem amintirile privindu-le apoi de la depărtare pentru că ţipătul lor e prea strident. Ne-am perfecţionat în lumi paralele. Nu se cunosc între ele şi ne mint convenient poate s-o adeveri! Am evitat să strivesc o furnică de frică să nu vină ploaia. A venit oricum Scheletul umbrelei pe care o luasem preventiv s-a dovedit la fel de inutil ca un duel de care citisem mai demult. N-au nicio logică curcubeiele astea, decât poate că ies din pământ şi se întorc tot acolo odată cu apa de ploaie. He he! Am prins un cap de mort. Pe ăsta îl fac coliţă în clasorul meu cu actinide.