Dă-mi, Doamne, Tu putere ca să duc Durerea sufletului și mă învață un truc Ca să mai ușurez din simțământ De dor de-ai mei, ce este pe pământ Cea mai copleșitoare cruce ce o duci Pe drumul vieții pe unde apuci. Dor de părinți, bunici și casa lor Și de copilărie, Doamne, cum mă dor Și sufletul și inima și trupul Că sunt aici și simt cum trece timpul. Și plâng că nu sunt lângă ei, Cei ce mai sunt, părinții mei, Că viața este cea ce ne desparte Și eu trăiesc de ei tot mai departe. Și când nu plâng, sufletu-mi sfâșiat De dor nebun, de tot ce aveam curat Demult, în inocența din trecut, Suspină adânc și așa cum am putut Să plec demult de lângă ai mei, Tot așa am să fug de aici spre ei Ca să îi strâng în brațe, să-i privesc În ochi și să le spun: „Cât vă iubesc!"
sâmbătă, 31 mai 2025