Două distanțe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni 
Când ți se urcă sufletul pe aripi moi 
Până la ceruri
Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petec de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor 
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei 
De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci, 
Rotește-ți inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeiește Pentru un sărut
Urcându-ți buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când
Două distanțe de o frunză 
Ne despart privirile.
Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenușă 
Fără tine.