Ne-am îmbarcat pe-o navă către ţărmuri salvatoare, Dar nu-i uşor s-ajungem la limanul izbăvirii; E nava echipată de-aventura omenirii, Dar noi nu suntem gata de un drum atât de mare… Plutim la suprafaţa existenţei pământene La clasa-ntâi, a doua sau a treia, către maluri Şi unii simt mai tare ale vieţii dure valuri, Iar alţii (bună soartă!) n-au deloc de ce se teme. E greu ca cei cu luxul la picioare să-l împartă Cu cei ce-n modestie îşi petrec călătoria, De parcă-n altă parte ar ajunge cu mândria, Şi nu-n acelaşi port, bătând cu toţii la o poartă… Dar şi cei ce în sferele mai joase navighează Au partea lor de vină, uneori, de răutate; Invidia lucrează de la frate către frate Şi poftele curioase sufletul li-l erodează. Un aisberg de trufie, ignoranţă şi prostie Ne stă în faţă, iar noi ştim prea bine că ciocnirea Va fi fatală, însă aşa este omenirea - La cârmă e degeaba, n-are stare de trezvie! Viteza noastră-aduce aisbergul tot mai aproape, Deşi el nu se mişcă - ne aşteaptă implacabil, Iar timpul ne devine, din aliat, simplu contabil Şi mulţi sfârşi-vor tragic, în vâltori adânci de ape… Vor fi puţini cei care, pregătiţi de naufragii, Vor pune, înţelepţi, pe ei, o vestă de salvare… Deşi sunt prevăzute veste pentru fiecare, Pieri-vor mulţi, căci aisbergul va face-atunci ravagii… Epava vor găsi-o generaţii viitoare, Uimite de-aşa soartă ce-au avut înaintaşii Şi bine-ar fi ca ele să nu le repete paşii, Iar nava lor să fie tot mereu învingătoare!
sâmbătă, 31 mai 2025