Plutește în aer atâta magie Ceva o să se întâmple, ea știe Întinsă pe iarba proaspăt cosită Cu pletele-i moi pe umerii goi Și boabe de rouă căzându-i pe pleoape Visează la țărmul de mare-nghețat Buzele-i freamătă, le mușcă ușor Și inima-i saltă nebună de dor Deasupră-i e cerul, zâmbește ștrengarul Cu-o salbă de stele lucindu-i la gât O coamă de nori negri curgându-i pe trup Cu tâmplele albe și nas un pic strâmb Buze cărnoase, urechi delicate O cheamă cu ochii, privind languros E plin de păcate și-atât de frumos. Se-aude (dinspre baltă)concertul nocturn: Broscoii cei tineri iubirea-și expun Cu note înalte, atent studiate Să-ncânte, pe viață, broscuțele toate. Își înalță și greierii cântul Au așteptat, timizi, să le vină rândul Cucuveaua țipă speriată Dacă rămâne nemăritată? Apare încet luna în peisaj Învăluită și ea de același miraj E mare, de-un galben strălucitor Un câine îi urlă sfâșietor Vântul începe să bată alert Și totul devine foarte incert. Plutește în aer atâta magie Ceva se întâmplă. Doar ea știe.
miercuri, 16 iulie 2025