E ora...

E ora, iubite, 
când ploile s-au revărsat în noi,
secundele de praf
au fruntea în noroi.
Eu vin din universul ce şi-a păstrat
credinţa;
tu vii de nicăieri, un fulger.

E ora, iubite,
când visele s-au prăbuşit
în mare,
când moare frumuseţea
în neculeasă floare.

E ora,
e gândul,
scrisoarea de adio ;
e ora...
Dar ploile grăbite
şi-au dojenit nefastele
cuvinte
şi le-au zvârlit în zare,
să nu le-aud jelitul;
doar muzele senine
să-mi stea de veghe,
în cărare.

Eu vin din umbra aşteptărilor
cu ochii plini de soare
şi nesomn;
tu vii din depărtări, străin
de toate...

E ora...
Lăsaţi-mă să-mi plâng secundele
şi vina,
născute
într-o noapte de iubire,
credinţă şi-nchinare...

14 iunie 2015