Semănăm cu toamna –n rădăcini Și ne rămân doar blânzii mărăcini Atârnați de gânduri cu rugină... Ne mirăm că la moarte se-nchină Florile bucuriei… am trăi Nostalgia verii și ne-am căi ! Prindem frunze de pleoapele roșii Când babele strâng în țipete moșii Pe lângă casele –n valuri de fum… Și nu mai este nimeni pe drum! Ne curg lacrimi de ciudă c-a fost Fericirea verii trecute cu rost. Acum ne-nfingem în dimineți La ferestre și urcăm pe pereți Speranțe că la amiază zgârcitul Ne va surghiuni urâtul… E prea devreme să ne fi uitat Prea puternicul soare... Ciudat!
sâmbătă, 31 mai 2025