în serile când toţi Dumnezeii merg la culcare mi-aş dori să rămân în mine într-o lume numai a mea să devin Dumnezeul tuturor iubirilor să fac schimb de iluzii şi-n cele din urmă să te cuceresc ca pe o corabie în derivă şi totuşi... a plouat destul şi încă orizontul e departe cu amintirile-ngropate printre riduri privesc din primăvară înspre toamnă deşi ştiu că scenariul pe care-mi construiesc sentimentele e un plagiat mă agăţ de fiecare clipă şi nu vreau decât să te aud vorbindu-mi ca şi când ai fi lângă mine pe aleea de piatră udă să urcăm cât mai sus... te iubesc şi marea e puţin agitată pescăruşii îmi ciugulesc din palmă misterele au dispărut sub privirea singurătăţii apare uscatul camuflat cu linişti mă apropii încet şi nesigur durerea pulsează ca un fluture rătăcit e târziu şi e toamnă inima mi-o împăturesc în două pentru acum şi pentru atunci când nu voi mai putea respira fără tine e tărziu şi e toamnă...
sâmbătă, 31 mai 2025