Hai mai aproape, nu pleca prea curând, sunt singur rămas doar la mine în gând, un duh rătăcind fără ţel printre umbre, sub pământ răscolind prin culoarele sumbre! Rămâi, nu pleca, mai spune-mi de viaţă, hrăneşte-mi arşiţa cu vorbe de gheaţă, mai lasă să curgă picătura de sânge, să simţi cum în mine moartea se frânge! Aud glasuri reci răsunând sub pământ când însumi o umbră sălbatică sunt, când aştept fără timp, din abis, o chemare să-mi hrănească-n priviri amintirea de Soare. Mă doare că sunt şi nu sunt, că pot fi doar aici lângă tine cât mă chemi şi tu ştii c-am să uit ce mi-ai spus când foamea din mine va roade din sânge conştiinţa de sine. Rămâi, nu pleca, am să-ţi zic tot ce ştiu, chiar de tu eşti devreme şi eu prea târziu, chiar de tu eşti aici şi eu nicăieri, mai lasă-mi un azi, şi-ţi voi spune de ieri! Hrăneşte-mi memoria cu viaţa din tine, mă lasă apoi rătăcind prin ruine dezgolit de esenţe, revenit printre umbre, rătăcind sub pământ pe culoarele sumbre! 18 martie 2016, Bucureşti
sâmbătă, 31 mai 2025