E-o liniște de vânt

E-o liniște de vânt, de parcă norii
și-aștern pe plopi tremurători argintul;
Prin macii sângerii - nemuritorii -
o ciută își croiește labirintul.

Din lanuri unduind câmpii bătrâne
răzbate șoapta spicelor cărnoase;
E-o liniște de vânt plutind prin grâne,
că sufletul a pâine îmi miroase.

E-o liniște de vânt, de parcă anii
și-au dăltuit pe tâmpla mea granitul;
Topiți în zboruri nalte, pelicanii
închid în cercuri albe infinitul.

Pădurea dunăreană se frământă
sub frunzele ce-ngână glas de ape;
E-o liniște de vânt, așa de sfântă,
că Dumnezeu îmi pare mai aproape.