Neputând sǎ înţeleagǎ Cǎ perfectu-i ideal, Cel fǎrǎ credinţǎ neagǎ Tot ce nu-i material. Aspirând la Adevǎr, Om perfect...n-o sǎ gǎseşti! E ca apa din ciubǎr, Câţiva stropi tot prǎpǎdeşti! Condamnaţi la poezie, Noi cu toţii vieţuim, Cǎutând, precum se ştie, Sǎ aflǎm, sǎ vrem, sǎ ştim. Lenea ne cam invadeazǎ Sǎdind un plictis în noi... Cǎ nu ştim cine cuteazǎ Sǎ mai fugǎ în zǎvoi, Unde, Vrǎjiţi de un fir de iarbǎ Sau de o piatrǎ colţuroasǎ, Lǎsǎm firea sǎ ne soarbǎ Ca o preafrumoasǎ casǎ? Dar esenţa vieţuirii Numai Cel de Sus o ştie, Oferindu-ne iubirii Ca pe-o dulce poezie.