Esențele toamnei
sâmbătă, 31 mai 2025
Esențele toamnei

Și cântă-n toamnă vântul,
Biet călător hoinar,
Îi poartă frunza cântul
În jocul ei mortal!
E toamnă și e rece
Din ce în ce mai mult,
Iar soarele petrece
Parcă tot mai ocult!
..................................
Fructul ce ne pătrunde
Cu tainicu-i mister
În gustul lui ascunde
Al toamnei giuvaer!
Din boabe grele curge
Al toamnei bun prinos,
Să bem licoarea dulce
Cu gustul mătăsos!
Atârnă greu ciorchinii
Plini de seva vieții,
Din care-și sorb poeții
Esențele luminii!