Eşti frunza sub care sufletul meu tremurând şi-a gãsit adãpost. Tu mã ţii vie sub valul avid de ploaie ce curge şi curge şi curge… Sãrmanul timp a devenit o molie micã şi neagrã cu-aripi pleoştite, murate de atâta ploaie şi-ncearcã–n zadar sã evadeze sãpând un tunel vertical în peretele ploii. Tu ţine-mã lipitã de tine, Poezie! Sã-mi fii mereu acoperiş şi balansoar! Prin tine pot sã descifrez runele ploii, doar tu îmi eşti calea regalã de-a fi şi de-a nu fi şi doar prin tine vreau sã ştiu ce este dincolo de zidul ploii…
sâmbătă, 31 mai 2025