Eu...cu mine Draperii de somn diverg spre absenteism și valetul de serviciu al propriului castel scapără fulgi de realitate peste protestele Cărnii. Însușit de verticala basoreliefului în trei dimensiuni, încerc o permutare pe tabla de șah a rădăcinilor decizionale și deschid ferestrele care îmi aduc vederi cu pescăruși de timp căutând să mă poziționeze în caruselul ce are drept axă de origine Pendulul. Mă las ciugulit cu condescendență pentru că, iată, pășesc din Ieri, și alunec pe promenada friabila a simțurilor. Alături, pe peluza înflorită, un băiețel își scrie copilăria cu codițe de cireșe pe carapacea unui cărăbuș și dresează fluturi cu inocența privirii. Un glas de femeie citește în traiectorii materne și strigă copilul pe nume... Îl vrea lângă ea... E mama mea!...si literele se amestecă în fonetica numelui meu. Iarăși valetul, cu alți fulgi... Declic. Offf... trebuie să plec...ma cheamă mama în congregația brațelor ei. Probabil la masa de prânz. După care, mă duc să continui lectura... Mai am câteva pagini din "Sfarsitul Eternitatii” de Asimov. ...cică, auzi, poți călători prin timp. Și te poți întâlni cu propria persoană... Cine să creadă așa ceva?
sâmbătă, 31 mai 2025