EXILUL

Sunt exilat în Patmosul din zare,
Purtat de valuri şi în jos, şi-n sus,
Prin marea azurie, călătoare,
În luntrea cârmuită de Isus.

E parcă fără de sfârşit exodul
Şi soarele de mult parcă s-a dus
Incât îmi vine să dezleg năvodul
Unde mă zbat neputincios, supus.

De câte ori am vrut s-o iau la vale
Ca antemergătorul meu Icar,
Dar m-a cuprins de braţ cu-nduioşare
Punându-mă pe stânca vieţii iar

Prea bine ştiu că Marele Maestru
Ciopleşte-n blocul dur un chip divin
Îndepărtând tot ce mai e terestru
Şi asta-nseamnă chinuri şi suspin.

Atârn de glasul care nu mă lasă
Măcar o clipă să mă rătăcesc;
Când nu eram, mă cunoştea mireasă
Acum, că sunt, din mila Lui trăiesc.