FEMEIA DINTÂI Marea cea roşie aşteaptă porunca nimicirii de aripi şi soli-cucuvea, dar Lilith îi cruță vazându-i pe valuri plutind sfidător către ea. Trei îngeri războinici purced spre altarul păgân dintr-o vale, Şi cară porunci din tatăl divin şi armuri gri cu zale. Mesagerii pătrund în sfera trufiei, pe tărâmul femeii dintâi; Are mantia neagră-cărbune şi ochii galben-lila-albăstrui... "'-Venit-am a-ți cere lepădarea de demoni, de blesteme şi moarte, de-a dreapta bărbatului să te-ntorci, smerită, fară păcate!" Lilith măsoară curajul crăpat din tremur şi oase, se-ndreaptă de spate şi purcede intonații stridente-apoase: "În lumea în care mă țineți în lanțuri parfumate în alb, sub coastă adamică-i rece, mă doare, nu-i cald! Smerită, dar dreaptă, cu voce şi spirit voit, nu plantat, m-au prădat trădatorii de suflet...copiii mi au luat!! Îmi cereți sa vin, să mă-ntorc în păcat simulat? să-mi uit obârşia de mamă, să deznod legământ blestemat?!" Mesagerii-şi şoptesc concluzii albastre şi plâng... Durerea de mamă-i înmoaie din sânge-n pământ. "Femeie dintâi, hotarât-am şi unul, şi toți la un loc să îți plângi lăstăraşii departe, cu ură şi foc, Dar cruță-ne pruncii de pedeapsa cu moarte eternă şi lasă-ți consoartele să-nmulțească grădina perenă." Vârtejuri de apă se-ndoiau rastignite pe stâncă, iar marea turbată clocotea într-o lume prea strâmtă... Lilith ridică bărbia desenată de lacrimi albastre, zâmbeşte perfid şi răcneşte în văi prea sihastre: "Dacă o Evă costală vă este zeița maternă de carne, am să las sa trăiască Cainii şi Abelii cu aură-n coarne! Amuleta de lemn scrijelită la capăt s-o aibă aşezată, Şi pruncul trăi-va în Edenul cu credința crăpată!" Cu capul plecat şi aripi în jos prea lăsate, cu dor părintesc şi dreptăți nedivine, încalecă-n nor şi se pierd către Raiul cu mere degeaba şi gust amărui , gândind îndoielnic la neatârnarea femeii dintâi.
sâmbătă, 31 mai 2025