Femeile ştiu să iubească

Spânzurată de clipa nefericită
foamea mea lăuntrică ieşea printre dinţi,
rodea câteva pofte dintre sânii tăi
copţi ca nişte căpşuni gigantice.

Noaptea de sirenă
răscoleşte ca pe nebun biserica
din şaua dealului cu faţa spre apus
unde ţăranii îşi spală păcatele la spovedanie,
gândurile lor capătă durerea vinovată
ce lecuieşte sufletul.
Întregul trup dezbrăcat de suferinţă
se transformă în forme de recunoaştere
a limitelor dincolo de care nu se poate trece.

Oricum ar fi, femeile ştiu să iubească
şi nu sunt un vânat uşor,
imaginea lor aparent domestică
rupe timpul în bucăţi rostogolite pe caldarâm
de care se împiedică bărbaţii
şi nu le mai uită.