N-a fost, desigur, pură întâmplare că ai venit atunci la început de mai – în ochi aveai doar semne de-ntrebare, din vorbele-ți rostite se năștea un rai. Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută curgând spre mine-n valuri, ca un vis, cădeam vrăjit sub arcul de volută, aprins în ochii tăi, căzuți din paradis. Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată, mă rătăceam pe-o margine de infinit – când m-ai lăsat din brațe m-am trezit, privind buimac spre bolta înstelată. A fost prea scurtă întâlnirea noastră, mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea? – doar chipul tău pe-a timpului fereastră, deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea. Erau pe drum vacanțele de vară, cântau fanfarele în parcul regăsit, un tren nebun tocmai sosea în gară când soarele, pe deal, pleca spre asfințit. Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanță, doar umbra ți-a rămas lipită de peron, plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon, parfumul tău, cu-o ultimă speranță.
sâmbătă, 31 mai 2025