Antalia-i locul spre care zburăm, la-nceput de vară, ca să ne bronzăm. Hotelul Concord străjuit de piscine, în Lara elitei, mă primea pe mine. Senin şi soare, văd munţii în zare oglindiţi în mare. Albastru spicat, nuanţe mediteraneene, zăresc printre gene; la orizont, cer şi mare fac front. Pe pontonul alb ca un cort de emir, fâlfâie steaguri . Briza ce unduie albe perdele lasă să-ntrevedem imaculate saltele şi perne de vis, prosoapele-ntinse – un verde deschis. Veseli, bronzaţi şi încinşi de soare privim orizontul în zare. În apa albastră vezi bancuri de peşti şi broaşte ţestoase cum nici nu gândeşti. Freamată marea briza adie, soarele urcă, plaja-i pustie. Spre seară, mulţimea se-ntoarce la mare voind să mai prindă apusul de soare. E marea ripsată şi fină ca moarul, refluxul o trage în larg de pe maluri. Ne-mbie pontonul şi-n noaptea albastră privim orizontul cu luna-n fereastră. S-aude o muzica fină, la noi ajungând în surdină, şi ceru-i senin. Trecut-a vacanţa şi noi regretăm, sub foc de artificii pe plaje dansăm. Frumoasă vacanţă şi marea albastră, dar vezi? nici o mare nu-i ca a noastră! Dacă o priveşti în zare, neagră marea ţi se pare. Poate şi de-aici ideea: Marea Neagră-i ca femeia, frumoasă, învălurată şi de alge parfumată, navalnică, furioasă, când nebună, când duioasă. Soarele în zori răsare poleind întreaga mare şi delfinii trec călare pe albe valuri foşnitoare; cerul pare decorat cu nori albi împestriţat. Ce frumoasă, ce splendoare Marea Neagră mi se pare, o cunosc din altă viaţă şi de-aceea mă răsfaţă. Uneori, un val mai mare mă trimite la plimbare. Nisipul ei este fin, pare un covor divin, cu cochilii presărat, când păşeşti eşti mângâiat şi dacă vântul adie, plaja-n valuri se mlădie. Marea Neagră e albastră, nici o mare nu-i ca ea, o iubesc şi-s fericită, nu se poate compara!
sâmbătă, 31 mai 2025