Flacăra iubirii moare

Mi-a rămas ascunsă-n palmă, rana sfântă și curată
Gliei îi eram părinte, mintea îmi era bogată...
Ochii plini de doruri multe ce-au pozat ades' cu norul,
Astăzi caută o punte spre a-și mângâia poporul.

Toate trec, chiar și durerea e o carte-ntredeschisă,
Uneori e prăfuită alteori de dor cuprinsă.
N-o să știm care-i secretul spre-a cunoaște nemurirea,
Vieții-i suntem doar năframe, clipa este omenirea.

Trupul sfânt slăvit de oameni care-au rupt Bisericii -crucea –
Putrezește în pământul, spre-a se naște corcodușa,
Mărginiți acum la minte în izvor își sapă groapa,
Nepăsându-le c-o viață, au gustat de-acolo, apa!

Flacăra iubirii moare și căldura de odată,
Se resimte la bătrânul care încă stă la poartă.
Ochii lui plini de iubire declanșează-n tine visul,
Să cutreieri bunătatea, că acolo-i paradisul.

Morților să nu le faceți, nici pomeni, nici parastase,
Nici povestea lor de viață, că trăiau în două case;
Să nu spuneți că pe suflet purtați doliu întru-toate,
Către cei plecați în ceruri, c-o să plouă cu păcate.

Georgian Ionuț Zamfira 29.07.2021