*cer să răstorn* veneai și plecai te simțeam chiar și cu umbra agățată de buză degetele luau forma mudrei singure după ce-a sorbit cerul verticala sfredelește inima neagră a lutului orizontala gestului înnoadă în armonie două zenituri păsări colibri cu frunze de laur sub pene mutau pereții novei din gânduri umezeam dimineţi cenușii nu eram eu dorințele scuturau dragonii de apă din rădăcină am vrut să vindec de canibalism caldarâmul zilei părinte să nu mai simți vină când mă înghite până la gleznă viața sau până la mijloc (miel nevinovat) mă zbat în magma cea dură trimit vulturi să ruleze ceruri eterice pentru decorarea sălii de bal a inimii după ce l-am expulzat pe anteu din curbura genunchiului m-ai întrebat de ce nu mă pot chema visele cu numele tău (doar te invoc la fiecare erupție cu albastru) și mai cu seamă de ce căutările mele se ascund în pietre și doar în flăcări înnod respirații și oameni adun atât de greu picioarele zălude de pe granițe nu știu de ce vor să disipeze atingerea acelaşi ritual știut pe dinafară se parcurge singur încep să mă mișc profesionist între mine și mine nu mai cer binecuvântarea cel din cețuri desenează obstinat icoane pe spatele silabelor șchioape aruncă zaruri genunea din mine face jocurile plusează semințe (eu pot să plec într-o vacanţă prelungită dincolo de stele câtă vreme tu agăți stringuri de îndoială și...) smulg măștile pielea stelele se lovesc între ele din ecouri doar un singur chip fără de chip descompune lumina
sâmbătă, 31 mai 2025