Frate române

Am învățat să mergem cu mulțimea,   
crezând c-așa ar fi voința soartei,   
în riduri ne purtăm toată asprimea,   
mergând la pas cu indolența gloatei.   

Visând un mâine cu-o dreptate scrisă  
și așteptând minunea într-un bine,  
când viața noastră-n palma lor decisă,  
vânduți vom fi, la fel ca și bovine.  

Conduși de cei ce au rescris prostia,  
trăim o viață fără demnitate,  
cum unul vinde țara ș-altul glia,  
minciuna și hoția au dreptate.  

Și ce-a rămas din neamul fără frică…?  
Ne-am consolat cu răul ce ne-așteaptă,   
privind cum țara-n două se despică,   
dar sângele din noi, nu se deșteaptă.  

Te-ai întrebat de ce-au murit strămoșii?  
Și crucea lor îmi pare că-i vândută,  
lucrezi din greu, cum au lucrat ocnașii,  
sperând că Domnul mâine te ajută…  

Frate române…! Ce-a rămas din tine…?  
Copiii-ți plâng, femei peste hotare,  
sudalme-n dinți și pline de suspine  
și sufletul cu-ncetul parcă-ți moare…