Unele dimineți vin cu roua gândurilor trecute Și ne arată ceasul naturii, ce nu ține cont, Decât prin fractalii mugurilor pe tăcute. Păsări îi salută, chemându-i spre orizont. Nucul din geam, prieten de cinste. Îl văd Cu fiecare anotimp, trece timp și e tot aici, Se-ntinde și-n jos și-n sus, atât cât străvăd Cu ochiul minții deschis, calculând periodici. În această ciclicitate, aruncări de percepții Ce se dizolvă înaintea florilor deschise, Știindu-și bine ordinea și culorile, ca adepții. Natura'mamă dragostea demult ne-o oferise. Să facem bine să îi și să ne facem bine! O mângâiere blândă, o culegere de fapte, Toate se adună, oricum, în turbine din sine Și scânteiază ceea ce se aude în șoapte.
sâmbătă, 31 mai 2025