Gândul mamei
sâmbătă, 31 mai 2025
Tot timpul mamă tu ai un dor în suflet,
Că vrei să le faci pe toate bine,
Uneori închizi ochii și ne oferi un zâmbet,
Chiar dacă durerea zace-n tine.

Le faci pe toate ca-n poveste,
Vorbești cu cei din depărtare
Și-ți dai seama cum mai este,
Pentru care inima din piept doare.

Te bucuri când vin toți să te vadă,
Ei îți fac viața mai frumoasă,
Chiar dacă uneori sunt la grămadă,
Când se întorc mai mulți acasă.

Te rogi mult pentru noi în gând,
S-ajungem pe cea mai înaltă treaptă
Și nu mai dormi din când în când,
Că ești cu grijă, viața grea te-așteaptă.

Mama, așteaptă și ne duce dorul,
Își face multe gânduri ce nu-i dau pace odată, 
Că uneori e singură cu vântul, călătorul
Iar toate clipele frumoase zboară de îndată.