Cât aş fi de pus pe glume, Când văd neamul meu prin lume, Cum se zbate-mprăştiat, Jefuit şi alungat, Cum amarul se-nteţeşte, Sărăcia cum rânjeşte, Cum minciuna dă din coate Şi dreptatea nu-i dreptate, Mă ia gândul câteodată Să dau cu securea-n piatră, Şi sa dau atât de tare Să văd apa cum izvoare, Şipotind la cer, la stele, Să-mi las dorurile mele Să se urce,-apoi, coboare În torenţi până la mare, Iar în drumul lor să ia, Pân’ la ultima lichea, Tot ce e netrebnicie, Jaf, minciună şi hoţie, Tot ce a batjocorit Neamul meu şi-a necinstit, Să rămână-o Românie, Fără un ciulin pe glie, Cu mândrie românească, În iubire să trăiască Neam cuminte şi cinstit, Cum i-a fost lui hărăzit, Şi-n belşug, în bogăţie, Numai zâmbet, armonie, Unde casa-i este casă, Unde masa-i este masă, Iar copiii să îi crescă Şi nepoţii să-i sporească, Într-o ţară de poveste, Cum pe lume nu mai este, Singurul pământ al meu Dat de bunul Dumnezeu, Pe-un picior mândru de plai, Unde-i gura mea de rai! Valeriu Cercel
sâmbătă, 31 mai 2025