Grilă divină
sâmbătă, 31 mai 2025
*predestinare*

deschid valul 
așez înlăuntrul cuvintelor
unduirea
(după ce mi s-a tot repetat cât de importantă este plutirea)
ochiul desparte lumina în două ca pe-o 
sămânță
una sigur o păstrez pentru celebrare
cealaltă îmi va umple hambarele zilelor comune 

dă drumul delfinilor 
decojesc grațios
(ce grație vertebrală părinte) spaime reptiliene
eliberez infinitul din jurul înotătoarei 
și răstorn oceanul galactic
în setea mea albă 

trei note celeste
fixează calea lactee
pulsul 

dumnezeu face pluta în mine