Hic et nunc

Hic et nunc

Am îmbrăcat rochia pe dos.
Mama spunea că, te apără de gândurile rele
încolțite în minţi odihnite.

Nu mai cred, de mult, în
superstiții.

Vreau, doar, să simt 
tresărirea feţei catifelate a ierbii,
întâlnind mâinile tale
zidite acolo, 
la granița ultimelor, două, suspine.

Hic et nunc!

Sunt marea masă a inimii,
prin care nu pulsează sânge,
ci... Un nou început!