Silueta ternă-a serii toropește geana fină și sub zări împădurite se desparte de lumină; Noaptea potopește lumea peste crestele pietroase; Luna ban de-argint revarsă peste codri de poveste, unde tainic Vântul-Aspru e-mpărat și stăpânește - țiitor de Nemurire, tatăl Ielelor frumoase. Sus, pe un platou de ierburi cu arome verzi-cimbrate, licărind în neagra stâncă, ochiul șoimului se zbate; Se petrec, sub nălucire, trupuri albe, sidefate; În veșminte diafane par plutiri - un zbor de fluturi; Se cuprind în horă mută Ielele dintru-nceputuri și-n vâltori de dans și plete focuri se aprind în noapte. Nimfele dansează goale și zănatece, pe vânturi; Cercuri, cercuri nesfârșite smulg amețitoare gânduri ce ajung la călătorul care-n noapte se trezește pe poteci preanepătrunse și în tainice lăcașuri, unde Timpul-Nesfârșitul se ascunde prin sălașuri; Și-a seducției putere nici pe dânsul nu-l ferește. Deodată, noaptea hâdă își înghite limba neagră și în chicoteli suave hora-n taină se dezleagă; Ochii mari de căprioare se-nvelesc cu-argintul lunii; Vaporoasele lor straie, peste trupuri de feline, par țesute de-arahnide cu priviri diamantine! Mândrele se spală-n rouă și se-ascund de văzul lumii. Zorii sângerii și leneși - ochiul roș al dimineții - deschid porți la orizonturi sub lumina caldă-a vieții; Soarele arzând vulcanic își înalță raze-n salbă peste-albastrele deșisuri, printre scorburile sumbre; Cerbul jun, străpuns de soare, se ascunde în penumbre, și-obosit de amăgire, coarne-și scânteiază-n iarbă.
sâmbătă, 10 mai 2025