Mă doare azuriul și-aripa de-a zbura…

Privesc la plopii,-n pâlcuri, ce-și tremură frunzare
De pe nisipuri albe, arzând ca zeul Ra;
Par roiuri de sclipire coroanele solare;
Mă doare azuriul și-aripa de-a zbura…

Pe dune solitare, ca sulițe de aur,
Vibrează- n vântul moale urzeli pătrunse-n cer;
Ard stepele de sete și rătăcind un graur
Și-ascunde-ntunecimea sub norul efemer. 

Din țărmuri nisipoase, sidefu-și risipește
Scânteile-argintate - năluci pe-oglinzi de lac;
Prin ochiuri liniștite se țese câte-un pește
Și sălcii gârbovite în focul verii zac. 

Sub firul ierbii aspre se-ndeamnă o furnică 
Să-și ducă prin Morgană al stepei lung convoi;
Flămânda caravană în slavă își ridică
O lectică de frunze cerșind vâltori de ploi. 

Și-ascult din lumea deltei cum stoluri murmurânde
Își trec, ca lungi corăbii, plutirile pe nori;
C-o liniște de ape, stă vântul să inunde
Rogozul ce se-alintă prin ochii-mi zburători.