(Im)pact
sâmbătă, 31 mai 2025
“Trebuie să-ţi descoperi visul,
apoi drumul într-acolo devine uşor.”
Herman Hesse

- Meteoriţi rătăcitori prin cosmos
Noi n-am făcut, iubite, niciun pact,
Primordial ne-a-ndepărtat Big Bang-ul,
Destinul ne-a unit într-un impact.

Şi-am devenit o sferă de lumină
Ca o planetă stranie şi grea
Cu mii de sateliţi ce înconjoară
Elipsoid povestea mea şi-a ta.

Lipsiţi de poli opuşi sau emisfere,
Temeri apocaliptice n-avem,
Nedespărţiţi, în spaţiile vaste,
Ne întâlnim în mijloc de poem.

- Atras mereu numai de găuri negre
Am rătăcit prin univers desculț
Și am crezut că stelele-s integre,
Că aștrii colorați nu sunt oculți,

Dar ceru-i de cristal doar metaforic,
Asteroizii te lovesc în plin,
Chiar dacă uneori îți scriu retoric
În versul lor găsești stropi de venin.

Din zborul frânt tu m-ai cules în poală,
Mi-ai desenat pe frunte un totem,
M-ai transformat cu pana siderală
În simfonie, dintr-un recviem.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș