ÎN FIECARE GÂND Precum în cer şi pre pământ, Doar ochii tăi îi simt cum sunt Două pumnale de smarald, Ce fac din sângele meu cald, Un râu de-argint topit în foc, De trupul tău oprit în loc Şi transformat într-un poem. Te-accept deodată crez suprem Şi te suport ca penitenţă Pentru o-ntreagă existenţă În care nu te pot avea. În faţă am o poartă grea Pe care nu o ştiu deschide, Şi trupul meu se tot divide După o geometrie veche Cu paralele nepereche, Curbându-se în infinit. Ce joc ciudat, ce joc cumplit A sorocit să-mi ieşi în cale? Copil cu mâinile-petale Să mângâi trupul meu bătrân? Te-aş profana ca un păgân Intrând murdar în templul tău. Mă simt strivit, zvârlit în hău, De lumea care ne-nconjoară. Mi-e visul tot mai grea povară Ce mă desprinde de pământ. Te port în fiecare gând!
sâmbătă, 31 mai 2025